Specializarea Geografia turismului

La sfârşitul ciclului de licenţă abolvenţii acestei specializării vor avea pregătit, în mod temeinic, complexul specific de competenţe, abilităţi şi deprinderi pentru imersiunea acestora în industria turistică, dispunând de o cunoaştere si o viziune detaliată asupra mediului geografic, care este atât suport al activitatilor specifice turismului, cât şi resursă turistică. Ciclul de studii de licență asigură o bună pregatire sub raport conceptual și metodologic, într-un domeniu de mare actualitate la nivel naţional şi internaţional şi de un un dinamism aparte, care contribuie, în mod nemijlocit, la dezvoltarea socio-economică la nivel local, regional, naţional şi internaţional. Setul de achiziţii sub aspect cognitiv, procedural şi acţional este completat, pe baza unor discipline ştiinţifice de actualitate, de o fundamentare temeinică a principalelor elemente specifice unor domenii conexe din sfera ştiinţelor sociale şi economice. Acestea vizează principii şi reguli de management în administrarea resurselor turistice şi a bazei tehnico-materiale, de marketing turistic în contextul valorificării optime a potenţialului turistic natural şi al moştenirii socio-culturale atât la nivelul spaţiului românesc, cât şi la scară internaţională. Aplicarea cunoștințeor de specialitate se exersează în cadrul practicilor de teren sau la firme de profil. Pregatirea integrată a studenţilor este asigurată deopotrivă de rigoarea caracterului ştiinţific al domeniului geografic, dar şi de specificul interdisciplinar şi multidisciplinar al specializării, atribute care facilitează, în mod direct, inserţia tinerilor absolvenţi pe piaţa naţională şi internaţională a muncii, într-un domeniu deosebit de atractiv, care promovează continuu actul recreării umane, prin turism.

  • Domeniul: Geografia turismului
    Specializarea: Geografia turismului
    Forma de invatamant: Zi
    Forma de finalizare: Licență universitară
    Titlul acordat: Licențiat în Geografia turismului